Lucian Blaga Constanta Clasa a-VI-A
bine ati venit



 
AcasaCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 MIROSE A TOAMNA PADUREA

In jos 
AutorMesaj
andreea
Member
Member


Mesaje : 15
Sex : feminin
Data de inscriere : 18/11/2010
Varsta : 20
Zodiac : Balanta

MesajSubiect: MIROSE A TOAMNA PADUREA   Dum Noi 28, 2010 8:38 pm

MIROASE A TOAMNĂ PĂDUREA



Elev:Popescu Andreea Bianca
Clasa: a VI –a A
Liceul Teoretic „ Lucian Blaga ”
Coordonator:Prof.Anastasia Dumitru




„ Nici frumusețea primăverii și nici cea a verii nu are grația pe care am zărit-o în al toamnei obraz! ”
( John Donne)

Dogoarea verii a pierit de tot . Vântul tomnatic adie, aducând nori suri ce se aștern asemeni unui văl mare, cenușiu. Soarele palid încearcă din răsputeri să trimită câte o rază pentru a mângâia pământul amorțit. Puțin câte puțin și-a intrat în rol cea de-a treia fiică a bătrânului an, TOAMNA. A sosit în caleașca ei, îmbrăcată într-o rochie țesută cu fire de aur, împrăștiind parfumul fructelor și legumelor coapte, al porumbului foșnitor și al frunzelor ruginii.
Toamna este anotimpul care ni se dăruiește cel mai mult, făcându-ne părtași la toate comorile sale. Asemeni unui pictor iscusit, își combină nuanțele și culorile, oferindu-ne imagini de neuitat. Pentru că este anotimpul meditației și al iubirii, fără ea nu am fi îndeajuns de visători, de melancolici și romantici. Ea este cea care ne amestecă în suflet amintirile, bucuriile și tristețile, într-un ocean de vise în care ne simțim frunze uscate, purtate lin de adierea vântului, undeva în univers.
Dar adevărata simfonie cromatică o dăruiește pădurea. Verdele infinit al pădurii capătă o paloare delicată, diafană și chiar străvezie. Treptat, pădurea devine un imens incendiu coloristic. Stejarii parcă au luat foc asemeni unui vulcan ce erupe, acoperind cerul cu lava lor de frunză roșie. Fagii ard în culori aurii, iar arțarii în flăcări albe. Ard solemn castanii în culori ruginii. Teii răspândesc în jurul lor scântei de steluțe aurii. Toată pădurea e un incendiu pe care adierea vântului, uneori aspră, alteori moale, îl întețește cu brațe galbene, roșii sau albe, până când pădurea întreagă e dezgolită.
„Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare.”
(Albert Cannus)
„Toamnă, dulce toamnă, cu frunzele toate flori.”
(George Topârceanu)
Pe potecile înguste se așterne un covor de frunze multicolore. Parfumul merelor aurii, a perelor gălbui, a prunelor brumate, a gutuilor cu puf galben și a strugurilor de tămîioasă, ajunge în pădure amestecându-se cu mireasma pomilor ce își aruncă treptat pătura de frunze. Fiecare element al pădurii are un mister aparte. Totul parcă îți șoptește povești neînțelese și totuși pline de înțeles. Pădurea își duce viața aparte de restul lumii. Acolo ți se pare că intri într-o casă în care toate sunt altfel. Și mirosurile, și lumina, și sunetele se fac simțite într-un fel neobișnuit. Privind în sus, ca dintr-un afund, prin stratul înalt, gros, al aerului de pădure, vezi cum plescăie frunzișul și ți se pare că păienjenișul trosnitor formează ierburi plutitoare. Se aud mișunând vietățile pădurii care se grăbesc să-și adune provizii pentru iarnă.
Peste coroanele de flăcări ale copacilor, păsările plutesc spre apa albastră a cerului. Se apleacă spre ei cu un fâlfâit de aripi, ca un rămas bun, apoi se șterg în depărtare, ducând pe aripile lor cântecul anotimpurilor. Mirosul râului sprințar ce aleargă mlădios printre dealuri abrupte, mirosul mușchiului de stejar, mirosul de putregai, de ciuperci și de pământ reavăn, toate dau aroma pădurii. Toamna e o beție de culori și arome ce te fac să plutești.
Atunci când pământul îți trosnește și ți se lăsa elastic sub cizmă, ca o saltea veche, simți stratul de frunze, deasupra ușoare, fragile, iar sub ele cele care se uscaseră de-a lungul anilor, unite acum într-o masă cafenie.
Și ramurile subțiri, putrezite, se sfărmă sub picioare, dezvăluindu-și aromele. O lumină blândă răzbate până pe solul pădurii, difuzată de abajurul frunzelor. Din copacii încălziți de soare, aburinzi, miroase a lemn proaspăt. Acolo unde se înalță brazii, în octava de mirosuri pătrund note înalte de rășină și de cetină. Plopul tremurător are un miros dulceag-leșinător, iar arinul adieri amărui. Doar mestecenii sunt mai înțelepți sub povara crengilor și a timpului care parcă le-a albit tulpina. Și ce frumos miroase! Adierea vântului trece prin firele de iarbă uscată, răvășindu-le, doar-doar va regăsi esența fânului cosit de astă vară. Chiar dacă toate aceste minunății te duc cu gândul la un ținut de basm, pădurea plânge. Plâng frunzele plopului tremurător, plânge fagul falnic, până și stejarul cel tare ca stânca varsă lacrimi de durere.

„E toamnă, e foșnet, e somn, capacii în codru oftează.”
(George Bacovia)
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
 
MIROSE A TOAMNA PADUREA
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Lucian Blaga Constanta Clasa a-VI-A :: Creatii unice :: Compuneri-
Mergi direct la: